Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

150 de ani de când Europa a destupat gurile Dunării (1858 - 1861)

Autor: Gheorghe Radu Stănculescu 

La 3 septembrie 1861, acum exact 150 de ani, o ceremonie de înalt nivel guvernamental și diplomatic marca începerea navigației moderne, cu nave maritime, pe brațul Sulina. Cu acel prilej reprezentanții marilor puteri europene ale vremii celebrau finalizarea lucrărilor de adâncire a apelor mării la bara Sulina, lucrări întreprinse de Comisia Europeană a Dunării.

Drapelul oficial al Comisiei Europene a Dunării
Vedere aeriană a gurii Sulina, aratând lucrările de amenajare desfăşurate sub egida Comisiei Europene a Dunării
Drapelul oficial al Comisiei Europene a DunăriiVedere aeriană a gurii Sulina, aratând lucrările de amenajare desfăşurate sub egida Comisiei Europene a Dunării

Momentul marca și un mare succes tehnic al unui extraordinar inginer hidrotehnician britanic, Sir Charles A. Hartley, supranumit mai târziu chiar ”Părintele Dunării”. Inginerul britanic a fost înnobilat cu această ocazie de Regina Victoria a Marii Britanii, și decorat cu cel mai mare ordin otoman, ”Medgidie” de către Sultanul turc Abdul-Medjid.

De ce a fost atât de important, în epocă, acest eveniment, care astăzi, din păcate și pe nedrept, este aproape uitat?

Gurile Dunării reprezentau calea cea mai lesnicioasă a extraordinarelor exporturi din grânarul românesc către marile piețe vest-europene.

Exporturile de grâne de la mijlocul secolului XIX au fost de departe principala sursă de intrări de capital în țările române de atunci, respectiv în proaspăt unita Românie.

Fără acest interes deosebit al importatorilor britanici, italieni, francezi, germani, turci, și în general al Europei civilizate, pentru grânele românești, cu greu se poate imagina rapida dezvoltare ulterioară a statului român modern din perioada lui Cuza și a lui Carol I.

Dar evenimentul, petrecându-se atunci sub egida unui organism european transnațional, și pe un teritoriu aflat încă sub stăpânire otomană, interesează prea puțin pe istoricii ”neaoși” de pe la noi. Ce să mai vorbim de autoritățile locale și centrale de astăzi!

Acest moment crucial al istoriei noastre moderne nu mai interesează astăzi, practic, pe nimeni, și pare că nu mai merită să aniversăm cifra rotundă de ani de când a avut loc.

Prezentul semnal de presă se dorește, totuși, a fi o marcare, modestă, a unui eveniment ce în epocă a avut ecouri aproape universale. Marile ziare occidentale erau pline de relatări de la gurile Dunării și Marea Neagră, dovadă a marelui interes al opiniei publice europene față de importurile strategice de alimente de prin părțile noastre.

Marele inginer englez Sir Charles A. Hartley (n.1825-d.1915), supranumit părintele Dunării
Primul membru britanic al Comisiei Europene a Dunării, Maiorul (mai târziu Generalul) Sir John Stokes (n.1825-d.1902)
Marele inginer englez Sir Charles A. Hartley (n.1825-d.1915), supranumit părintele DunăriiPrimul membru britanic al Comisiei Europene a Dunării, Maiorul (mai târziu Generalul) Sir John Stokes (n.1825-d.1902)

Ilustrăm acest interes al presei timpului pentru deosebitul eveniment de la 3 septembrie 1861, printr-o relatare apărută în prestigiosul ziar britanic ”The Illustrated London News” (19 octombrie 1861, pag. 409-410):

Finalizarea lucrărilor la GURA SULlNA a Dunării.

Pe parcursul ultimilor trei sau patru ani, Comisia Europeană a Dunării a desfăşurat, într-o măsură considerabilă, lucrări de infrastructură la gura Sulina, în scopul de a adânci ieșirea brațului peste bară, care, înainte de înființarea Comisiei a fost de atât de puțin adâncă încât împiedica aproape toate navele maritime, cu excepția navelor mici, de a intra pe fluviu.

Aceste lucrări, proiectate şi executate de către domnul Charles A. Hartley, inginerul şef al Comisiei, au fost finalizate la sfârşitul lunii august. Despre succesul lor trebuie doar spus că, deşi în trecut adâncimea peste bară varia de la 7,5 la 10 picioare (cca. 2 – 3 m), există acum un canal excelent adânc de 17 picioare (peste 5 m), care permite navelor de tonaj considerabil să intre în portul Sulina, care a devenit astfel un port de refugiu la un punct situat pe coastă unde acum trei ani era considerat cel mai periculos loc de pe malul vestic al Mării Negre.

La ceremonia de celebrare a terminării cu succes a acestor lucrări, comisarii europeni, care reprezintă cele şapte puteri care au semnat Tratatul de la Paris (1856), au organizat o serbare la care au invitat un număr mare de autorităţi competente, în principal, cât și alte persoane distinse, ca şi unii comercianţi ce au reşedinţa în Principatele Unite şi în regiunile învecinate.

Devreme, în dimineaţa zilei de 3 septembrie a.c., vaporul Mercur al Companiei austriece Lloyd, cu amabilitate pus la dispoziţia Comisiei, a părăsit Brăila şi Galaţi, având la bord cea mai mare parte a invitaților, însoţită de comisarii europeni francez, italian, şi prusac. Orchestra Regimentului 4 Infanterie a fost de asemeni îmbarcată. Pe drumul navei în jos, pe fluviu, aceasta a ajuns la Tulcea, unde a oprit câteva minute pentru a se mai îmbarca câțiva invitați. Un mic dejun excelent a fost apoi servit pe punte.

La acest punct al râului şi la ceatalul Sulina au fost observate geamandurile, balizele şi pilonii montați în ultimul timp de către Comisie pentru a ajuta navele să treacă de aceste curbe dificile, fără a fi întârziate de vânturile potrivnice. La ceatal, de asemenea, o dragă a Comisiei lucra pentru adâncirea intrării pe braţul Sulina. La treizeci şi trei mile de la Sulina nava a depășit o epavă abandonată, iar la punctul Batimiche Cavak Tavlassi s-au putut observa lucrările în curs de desfăşurate pentru înlăturarea bancului de nisip de pe braț. Fluviul avea, în ansamblu lui, un aspect sărbătoresc, începând cu Tulcea, unde toate clădirile şi navele Comisiei erau împodobite cu drapele.

După un parcurs agreabil de opt ore vaporul Mercur a ajuns în portul Sulina. Aici a trecut în revistă multele vase maritime comerciale şi militare, ca apoi să navigheze încet printre digurile noi construite, traversând ceea ce a fost anterior cunoscut sub numele de bară, - denumire care trebuie în prezent uitată -; vaporul a pufăit apoi tacticos spre largul mării, şi, întorcându-se pe aceeaşi rută, a dat fiecăruia de la bord o idee mai bună asupra lucrărilor decât ar fi putut să își formeze prin vizualizarea lor numai de pe mal.

Aspectul gurii Sulina era izbitor de atrăgător. Niciodată nu a prezentat acest port o aparență atât de veselă. Toate navele comerciale și de război din port aveau marele pavoaz expus, drapelele fâlfâiau la diferitele ateliere şi clădiri ale Comisiei, iar danele au fost împodobite cu banderole de la un capăt la altul.

În conformitate cu programul stabilit, vaporul Mercur a acostat la un debarcader scurt de la începutul digului de nord: aici oaspeţii au fost primiți de către ceilalți trei comisari europeni - şi anume, cel britanic, cel austriac, şi cel rus, comisarul turc fiind împiedicat din motive de sănătate să participe, şi, după o rugăciune oferită de muftiul turc şi un scurt serviciu religios efectuat de către Episcopul şi preoţii Bisericii Grecești - invocând o binecuvântare a lui Dumnezeu a lucrărilor -, toată delegația s-a plimbat de-a lungul digului de nord până la capătul acestuia, unde s-a oprit pe platforma pe care se află un mic far.

Aici, Comisia a primit raportul domnului Hartley şi al Căpităniei Portului, care, în timpul procesiunii, au fost ocupați să verifice adâncimea canalului către mare, după care a fost citit următoarea declaraţie:

"Comisia Europeană a Dunării, compusă din delegaţii ai celor şapte puteri reprezentate la Congresul de la Paris, şi însărcinată, în temeiul articolul 16 din Tratatul de la 30 martie 1858, să îmbunătăţească navigaţia de la gurile Dunărea, a decis, pe 9 aprilie 1858, construirea a două diguri, cu scopul de a creşte profunzimea gurii Sulina.

Membrii Comitetului Executiv al Comisiei Europene a Dunării, 1864
Membrii Comitetului Executiv al Comisiei Europene a Dunării, 1864

Pe 21 aprilie 1858, atunci când adâncimea acestei guri era doar de nouă picioare engleze (circa 2,75 m), lucrările au fost începute în conformitate cu planurile elaborate de către domnul Charles A. Hartley, inginerul şef aflat la dispoziţia Comisiei; acestea au fost executate sub conducerea sa, şi sunt astăzi sunt aduse la bun sfârșit.

Lungimea digului de nord este de 4631 picioare engleze (1412 metri), care a digului de sud 3000 picioare engleze (430 metri), adâncimea de la gură a crescut, în primăvara acestui an, la 17 picioare engleze (5,2 metri), şi s-a menţinut în tot acest timp, până astăzi.

Aceste fapte au fost stabilite în mod solemn în ziua de azi, 3 septembrie 1861, de către membrii subsemnați ai Comisiei Europene, adunaţi la Sulina, în prezenţa reprezentanţilor Porţii şi ai Guvernului din Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, a autorităţilor teritoriale şi consulare, a reprezentanților comercianților și notabilităților din porturile de la Dunărea de Jos, cât şi a persoanelor distinse care au avut amabilitatea de a asista la inaugurarea lucrărilor."

Declaraţia oficială a fost urmată de douăzeci şi unu salve de tun ale navelor de război prezente, și, în acelaşi timp, Excelenţa Sale Rașid Pașa, care fusese delegat să reprezinte Sublima Poartă lor la această sărbătoare, într-o scurtă alocuțiune de felicitare, a anunțat decorarea domnului Hartley de către Majestatea Sa Imperială Sultanul cu Înaltul Ordin Otoman Medjidie, ca o deosebită recunoaștere a serviciilor sale.

După ce această ceremonie s-a terminat, oaspeţii s-au suit la bordul unui vapor şi au fost transferate la digul sudic, şi, după terminarea inspecţiei acestuia, s-a dat un ospăţ într-o sală a  unei mari clădiri temporare, construite în acest scop şi decorată, cu bun gust, cu steagurile tuturor naţiunilor. O frumoasă cină a fost servită, şi s-a toastat și închinat câte un pahar: pentru "Sultan", de către maiorul Stokes, din corpul Geniului Militar Britanic, Comisarul britanic, pentru "Suveranii aliați [după

Pacea de la Paris din 1856]", de către baronul d'Offenberg, Comisarul rus, pentru "Prințul Cuza ", de către domnul Strambio, Comisarul italian, pentru "Comisia Europeană a Dunării", de către Excelenţa Sa Rașid Pașa, şi de către domnul Rodocanacchi, în numele comercianților de la Galaţi şi Brăila, care, în acelaşi timp, a dăruit domnului Hartley o frumoasă tavă gravată, în recunoaşterea serviciilor aduse de acesta comerţului dunărean.

Acestui toast i-a răspuns, în numele Comisiei, domnul consilier Becke, Comisarul austriac.

O alocuțiune a fost apoi adresată adunării de către domnul Arsaki, Ministrul Afacerilor Externe al Principatelor Unite Moldo - Valahe, în care el a făcut un anunţ important, și anume că Guvernul său este pe cale de a aboli toate taxele impuse asupra exporturilor.

Domnul Engelhardt, Comisarul francez, a propus un toast pentru "Escadroanele Aliate", căruia i-a răspuns comandantul Halligon din Marina [Militară] franceză.

Toastului propus pentru "Corpul Consular", de către domnul Saint-Pierre, Comisarul prusac, i-a răspuns domnul Ghioni, Consulul grec pentru Galați.

Domnul consilier Becke, după ce a adresat adunării câteva cuvinte bine alese, a propus un toast în "Sănătatea domnului Hartley, inginerul șef al Comisiei". Acest toast a fost primit cu mai multe rânduri de aplauze prelungite şi s-a închinat paharul cu cel mai mare entuziasm, entuziasm sporit apoi și de un răspuns foarte bine simțit al acestui domn.

La scurt timp după ora zece seara adunarea a părăsit  locul unde a cinat și s-a deplasat pe plaja învecinată, unde a asistat la un strălucit joc de focuri de artificii, care a încheiat petrecerea.

Tonajul navelor ce au tranzitat gurile Dunării în ultimii patru ani a fost, după cum urmează: Anglia – 234.578 de tone, Turcia – 214.330, Austria – 143.000, Italia – 117.179, Franţa - 29.710, Rusia – 14.593, Prusia, 7.374 de tone.

Aniversarea unui secol și jumătate de la acest eveniment major pentru dezvoltarea economică și politică modernă a țării noastre, petrecut atunci sub egida marilor puteri ale Europei, ar fi meritat o cu totul altă atenție din partea celor în drept, astăzi, când asistăm neputincioși la dezbaterile atât de sterile despre atragerea defectuoasă a unor fonduri europene.

Lungi coloane cu care încărcate cu grâne pentru exportul prin porturile româneşti de la Dunărea de Jos, sec. XIX
Lungi coloane cu care încărcate cu grâne pentru exportul prin porturile româneşti de la Dunărea de Jos, sec. XIX

 


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei
Harta Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2014 istoria.md