

| Petru Vutcărău - regizor, actor și director al Teatrului "Eugene Ionesco" |
Petru Vutcarau s-a născut într-o familie de țărani din comuna Bardar, Ialoveni, R.Moldova.
Este absolvent al Școlii Superioare de Teatru "Boris Shchiukin" din Moscova, Rusia, facultaea actorie, clasa lui Anatolii Borisov. A mai absolvit Cursurile Superioare de Regie Teatru de pe lînga Teatrul Armatei din Moscova, Rusia, clasa lui Ion Ungureanu. Este absolvent al Institutului de Teatru "Shota Rustaveli" din Tbilisi, Georgia, facultatea regie teatru, clasa lui Nugzar Lordkipanidze.
În anul 1990 fondează la Chișinău Teatrul "Eugene Ionesco". Iar patru ani mai tîrziu organizează la Chișinău primul Festival Internațional de Teatru din R. Moldova, Bienala Teatrului "Eugene Ionesco", BITEI.
A montat ca regizor peste o sută de spectacole atît în R.Moldova, cît și în alte țări așa cum ar fi: Italia, Franța, România, Rusia, Japonia, Turcia. A predat actoria la diverse școli de teatru din Franța, Italia, Rusia și Japonia. Este Laureat al Premiului de Stat al R.Moldova.
Petru e deținător a zeci de premii naționale si internaționale pentru regie și actorie. Este laureat al Bursei de Excelenţă al Fundaţiei Soros Moldova. (2001), la 22 decembrie, 2006 - Gala Premiilor "Inima de Aur" îi acordă Premiul pentru cel mai reuşit proiect teatral şi manifestare artistică de talent. Tot în acest an primește Premiul anual VIP "Teatru fără frontiere" - pentru organizarea Festivalului Internaţional de Teatru "Bienala Teatrului Eugene Ionesco" și Premiul de Excelenţă, acordat de Ambasada României în R. Moldova (în cadrul Galei Premiilor UNITEM).
Actualmente P.Vutcărău lucrează ca regizor, actor și Director Artistic al Teatrului "Eugene Ionesco". Este Directorul Festivalului International "Bienala Teatrului "Eugene Ionesco".
”Petru Vutcărău este printre primii cinci regizori din lume care poate realiza un spectacol de calitate. În Japonia, acest regizor este poate mai cunoscut decât în Republica Moldova", a declarat directorul artistic al companiei teatrale ”Kaze", din Japonia, Yoshinari Asano.
Articol îngrijit de: Vlada Afteni
Bibliografie:
Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !
|
|
|
|
|
|
|
|
| |||||
|
|
Comentarii: | |
| Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici |




