Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Zinovie Husărescu (1876 - 1959)


Zaharia Ion Husărescu (1876-1959), Şef al Siguranţei Generale din Basarabia, România

Zaharia Ion Husărescu (1876-1959), Şef al Siguranţei Generale din Basarabia, România

Cunoscut şi sub numele de Zinovie, Zaharia Ion Husărescu a fost unul din cei mai remarcabili profesionişti din arta informaţiilor. A ajuns în fruntea Siguranţei Generale din Basarabia, fiind precedat de Dumitru Zahiu (1919-1920) şi urmat de Constantin Maimuca (1930-1940).

S-a născut la 6 iulie 1876, în com. Kitai, jud. Ismail (n.r. Gubernia Basarabia) iar peste doi ani s-a stabilit împreună cu părinţii săi (şi fratele său Dumitru) la Tulcea, după cedarea de către Turcia Rusiei a celor trei judeţe basarabene – Ismail, Bolgrad şi Cahul – în schimbul Dobrogei (conform tratatului de la San-Stefano din 19 februarie/3 martie 1878).

În anul 1899 a fost încadrat de Cercul de recrutare Galaţi în Armata română, în Regimentul 11 Artilerie, de unde a fost demobilizat cu gradul militar de soldat. În 1906 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Cunoştea limbile franceză şi rusă. A fost căsătorit cu Elena Husărescu şi a avut un fiu – Dinu Husărescu.

Şi-a dedicat viaţa activităţii poliţieneşti, parcurgând toate treptele ierarhiei: a lucrat în poliţia din or. Galaţi, or. Râmnicu Vâlcea, or. Sinaia, or. Alexandria, or. Corabia, or. Sulina, or. Roşiori de Vede, or. Buzău. În perioada Primului Război Mondial a fost delegat al Siguranţei Generale a Statului pe lângă Armatele a IV-a şi a IX-a ruse şi conducător al biroului de contrainformaţii.

După încheierea Primului Război Mondial şi Unirea Basarabiei (n.r. fosta Gubernie Basarabia) cu România şi-a dorit să activeze în acest teritoriu, de unde nu a mai plecat cu serviciul. Cariera sa în Basarabia a început prin transferul din 1 iulie 1918 de la Poliţia din Buzău la Poliţia punctului de frontieră Cetatea Albă. Apoi, a fost inspector de poliţie la Prefectura poliţiei Chişinău, prefect de poliţie clasa I-a la Prefectura poliţiei Cetatea Albă, subinspector general clasa I-a în Subinspectoratul General al Siguranţei din Basarabia al Direcţiei Poliţiei de Siguranţă (din 15 iulie 1920), subinspector general al Siguranţei în Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale a Statului, însărcinat cu conducerea Subinspectoratului General al Siguranţei din Basarabia (n.r. România) (din 21 aprilie 1921). La 23 iulie 1921, este numit inspector general clasa a II-a în Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă, dar însărcinat cu conducerea Inspectoratului General al Siguranţei din Basarabia; la 2 aprilie 1924 este încadrat în Administraţia centrală, însă detaşat cu acelaşi gard şi însărcinat cu conducerea Inspectoratului General al Siguranţei din Chişinău (10 februarie 1928); apoi, este detaşat la conducerea Inspectoratului General al Siguranţei din Craiova, însă nu a apuca să plece la Craiova, căci s-a revizuit decizia de detaşare şi în locul lui a plecat Raliu Giorman de la Inspectoratul din Chişinău); a urmat detaşarea cu acelaşi gard la Direcţiunea Generală a Poliţiei şi Siguranţei (din 1 aprilie 1930), iar mai târziu – mutat disciplinar în funcţia de inspector general clasa I-a la Inspectoratul Regional de Poliţie Cernăuţi (din 22 decembrie 1930). La 12 decembrie 1930, a fost trecut oficial în retragere, apoi mutat, pentru o scurtă perioadă de timp la Inspectoratul de la Cernăuţi, iar la 31 decembrie a fost pensionat.

Printre pedepsele disciplinare înregistrate în dosarul său personal, sunt doar două, la sfârşitul carierei sale: 1) suspendare din funcţie prin decizia ministerială nr. 32.586-S din 26 mai 1930 a Comisiei Disciplinare de pe lângă Ministerul de Interne şi 2) ridicarea suspendării aplicându-se în loc, excluderea din serviciu pe timp de 6 luni de zile cu pierderea salariului şi mutarea pe cale disciplinară la Inspectoratul Regional de Poliţie Cernăuţi, începând cu 22 decembrie 1930.

În timpul cât s-a aflat în funcţiile înalte din organele Siguranţei Statului a beneficiat doar de 93 de zile de concediu (primite în perioada 21 martie 1920-9 august 1929).

În perioada conducerii Siguranţei din Basarabia, l-a avut în subordine pe fratele său, Dumitru Husărescu, care era la şefia Brigăzii de siguranţă Ismail. De remarcat este că, în corespondenţa de serviciu dintre Siguranţa de la Ismail şi Inspectoratul General al Siguranţei din Basarabia, nu există nici un indiciu care să vorbească despre relaţia de rudenie dintre Dumitru şi Zaharia Husărescu. Acest lucru îl găsim doar într-un singur document – în „fişa biografică” a lui D. Husărescu („Este fratele Dlui Z. Hisărescu, fost Inspector General de Poliţie al Basarabiei). Nu s-a atestat documentar, ca Zaharia Husărescu, în calitatea sa de inspector general al Siguranţei din Basarabia, să fi intervenit vreodată în favoarea fratelui său pentru diverse favoruri. Am găsit doar o singură telegramă de serviciu care ne vorbeşte despre relaţii ceva mai apropiate dintre cei doi: „Aci Husărescu. Salutare. Dl. Inspector este acasă? [...]”. Şi nimic mai mult. O altă telegramă este foarte mare, în care sunt expuse multe amănunte neînsemnate, pe care un subaltern nu i le-ar spune şefului, dacă nu ar avea relaţii foarte apropiate.

Cât s-a aflat în fruntea Siguranţei din Basarabia, Zaharia Husărescu a coordonat activitatea Brigăzilor de Siguranţă din judeţele basarabene, contribuind enorm la penetrarea informativă a spaţiului sovietic de interes, la combaterea activităţilor comuniste din Basarabia, dar şi la acţiunile de contraspionaj. În acest sens, a colaborat cu aşa personalităţi precum Ion Inculeţ, ministrul de Interne, Romulus P. Voinescu şi Eugen Cristescu de la conducerea Siguranţei, care reprezentau autorităţile centrale ale organelor afacerilor interne. Periodic pleca la Bucureşti pentru noi instrucţiuni, iar în cazuri urgente primea telegrame pentru a se prezenta „imediat la direcţiune în interes de serviciu”.

Unul din cele mai cunoscute cazuri de contraspionaj coordonate de Z. Husărescu a fost al lui Victor Precup. Acesta, în 1922, cu gradul militar de maior, a devenit şef al Biroului 2 Informaţii al Comandamentului militar al Basarabiei, cu sediul la Chişinău. Deşi era şef al unei structuri de informaţii a Armatei, V. Precup a intrat în atenţia Siguranţei. Primele piese ale dosarului „Victor Precup” au fost constituite pe timpul lui Z. Husărescu şi în care se spunea că, „s-a ocupat cu traficul de persoane refugiate din Rusia Sovietică şi a lucrat cu rea credinţă în cercetări comuniste, punând în libertate comunişti periculoşi…”; „numitul a fost suspectat de organele acestei Direcţiuni (a Poliţiei şi Siguranţei Generale – n.n.) încă din 1921 când era maior, fiind bănuit de spionaj”. Husarescu îl mai semnala pe Precup ca fiind autorul moral, iar în unele cazuri ca autor direct, al unor asasinate şi jafuri comise la frontiera de pe Nistru.

Despre aceeaşi perioadă vorbea şi Constantin Maimuca, fost şef al Inspectoratului Regional al Siguranţei din Basarabia: „...Z. Husărescu, inspector general al Siguranţei Statului din Basarabia avusese repetate conflicte cu Precup, care pe acea vreme era maior, şef al Biroului 2 la Corpul de armată. Din rapoartele aflate în acest dosar se desprindea că, maiorul Precup exercita o adevărată teroare la frontiera Nistrului şi că era autorul principal a numeroase asasinate şi jafuri îndreptate contra refugiaţilor ruşi, care treceau frontiera clandestin în România. Aceştia, după ce erau despuiaţi de valorile pe care le aveau asupra lor, erau asasinaţi şi aruncaţi în apă de Precup sau oamenii lui”. În 1923, a fost cercetat de Comandamentul Corpului 3 Armată, dar cauza a fost clasată la 9 decembrie 1925, pentru „lipsă de probe materiale”.

La 30 septembrie 1921, Z. Husărescu a primit o scrisoare de la generalul de divizie Nicolae Rujinschi, comandantul Corpului 3 Armată din Basarabia, în care generalul îşi exprima recunoştinţa şi-i mulţumea lui Z. Husărescu pentru aportul adus la menţinerea liniştii şi ordinii în sectorul acestei mari unităţi, dislocată în teritoriul dintre Prut şi Nistru. În adresarea sa, Nicolae Rujinschi menţiona: „Am onoare a vă face cunoscut, că faţă de marele concurs, ce acel Inspectorat, cât şi Brigăzile de Siguranţă respective, au dat Corpului III Armată în toate împrejurările critice, prin care au trecut autorităţile din Basarabia, mă simt obligat a aduce viile mele mulţumiri întregului corp al siguranţei generale a Basarabiei, în fruntea căreia se găseşte Dl Inspector Husărescu.

Totdeauna corpul Siguranţei a fost primul, care a căutat ca pentru binele întregii naţiuni să-şi sacrifice odihna, familia şi viaţa.

Mulţumită abilităţii agenţilor de sub ordinele D-voastră s-au putut descoperi şi prinde comploturi, agenţi şi organizaţii comuniste...

Datorită spiritului (manifestat de Siguranţă – n.n.) de a putea pătrunde şi prinde firul oricărei discuţiuni, acest Comandament a avut totdeauna prilejul ca să fie informat de tot ceea ce se petrece în Chişinău, cât şi în întreaga zonă de supraveghere a Inspectoratului General de Siguranţă (din punct de vedere al chestiunilor cu caracter discret).

Munca depusă de D-voastră s-a putut vedea în lucrările trimise nouă, în cari se dezvoltă pe larg şi în mod clar, întreaga organizare şi activitate a "Zacordaturilor" (Biroul de Externe al Internaţionalei Comuniste şi al Partidului Comunist (bolşevic) Ucrainean – Закордонное Отделение Коминтерна –, care se ocupa în perioada interbelică de spionaj, propagandă şi alte activităţi subversive, în vederea „exportului de revoluţie” – n.n.).

Graţie sârguinţei, devotamentului şi sacrificiului, cu cari fiecare funcţionar din instituţia D-voastră este înzestrat, am putut ca în scurt timp să liniştim populaţia Basarabiei, cari era înspăimântată de jafurile şi ameninţările tuturor cetelor de bandiţi.

Mulţumesc din suflet D-lui Husărescu, cât şi întregului corp al siguranţei din Basarabia, pentru munca depusă şi ajutorul ce ni l-a dat, în îndeplinirea grelei însărcinări, ce am avut-o în sectorul Comandamentului meu, din ţinutul Basarabiei”.

O altă recunoştinţă, pentru buna activitate a Siguranţei în Basarabia, a venit pe numele lui Zaharia Husărescu la 11 mai 1926, din partea Statului francez. Consulul Seguineau i-a remis din partea guvernului Franţei, Ordinul Legiunii de Onoare în gradul de Cavaler, „pentru serviciile aduse cauzei aliaţilor la Nistru”. La aflarea acestei veşti îmbucurătoare, directorul general al Siguranţei Statului, Romulus P. Voinescu, l-a felicitat telegrafic: „Din toată inima şi mândru de un colaborator ca tine, te felicit pentru bine meritata şi marea distincţiune primită din partea Franţei. Să trăieşti!”.

A avut însă, un sfârşit de carieră pe care nu-l merita. La mijlocul lunii mai 1930, Z. Husărescu, venind la serviciu, a avut să constate că, atât casa de fier din biroul său, cât şi un dulap dintr-un alt birou, au fost violate şi din care „ar lipsi diferite broşuri şi acte”. Imediat a fost suspendat din funcţie, cercetat şi înaintat judecăţii Comisiei de Disciplină a Ministerului de Interne. Pe lângă învinuirea de neglijenţă şi abuz în serviciu, lui Z. Husărescu i se imputau fraude în mânuirea fondurilor informative. La cea din urmă acuzare, Husărescu explica că, trecerea unor informatori pe statele de plată era imposibilă, deoarece erau oameni mari şi cunoscuţi în Chişinău şi că a dorit astfel să evite consecinţele negative pentru ei, care ar urma în eventualitatea deconspirării. Husărescu declara că, situaţia în care a nimerit nu era decât, un rezultat al intrigilor unor persoane interesate în discreditarea lui şi eliminarea din Siguranţa Basarabiei.

Comisia de Disciplină, formată din Radovici (preşedinte), Tudor Marinescu, Nicolau, Eugen Cristescu şi Anibal Stoenescu, după îndelungi cercetări, în noiembrie 1930, şi-a dat verdictul: suspendarea din funcţie pe şase luni, fără păstrarea salariului, după care va fi mutat disciplinar. Zaharia Husărescu a contestat această decizie, pe motiv că nu i-au fost luate în considerare argumentele înaintate, iar cazul urma să fie examinat la Curtea de Justiţie din Bucureşti.

La 12 decembrie 1930, potrivit deciziei ministeriale, Z. Husărescu, inspector regional de poliţie, a fost trecut în retragere din oficiu începând din data de 31 decembrie 1930, cu dreptul la pensie, potrivit legii, căci avea 30 de ani în serviciu.

Deşi s-a decis trecerea lui la pensie, a luptat în instanţele judecătoreşti pentru a-şi dovedi nevinovăţia. La 2 martie 1931, urma să se examineze la Curtea de Apel Chişinău cererea lui de restabilire în funcţie şi plata de către Ministerul de Interne a sumei de 300.000 de lei, bani ce constituiau salariul pe şase luni, timp în care s-a aflat suspendat din funcţie. Procesul însă a fost amânat de câteva ori „din cauza atitudinii ministerului de interne, care refuză să trimită dosarele în legătură cu ancheta”.

Între timp, presa avansa ipoteze în ceea ce priveşte posibilul candidat la şefia Siguranţei din Basarabia. Se vorbea de Constantin Maimuca (dar care putea ocupa acest post doar provizoriu, căci nu avea gradul de inspector general) şi C. David (care refuza să ocupe această funcţie). De asemenea, presa scria şi despre o posibilă remaniere, luându-l în calcul şi pe Husărescu: în funcţia de ministru era aşteptată venirea lui Romulus P. Voinescu, iar în cea de director al Siguranţei Statului – numirea lui Zaharia Husărescu.

În sfârşit, cazul Zaharia Husărescu a fost examinat la 19 septembrie 1931. Instanţa de judecată a dispus anularea suspendării din funcţie a lui Z. Husărescu şi a obligat Ministerul de Interne să-i achite daune în valoare de 150.000 de lei, precum şi 10.000 de lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea lui Z. Husărescu de a fi reintegrat în postul de şef al Inspectoratului Regional de Poliţie Chişinău, rămânând pensionar.

Reabilitarea lui Z. Husărescu, a fost însoţită de unele declaraţii de senzaţie, pe care le-a făcut în faţa ziariştilor, relatând despre cauzele îndepărtării lui: „Chestiunea mea are un prolog ca orice dramă. Naţional-ţărăniştii din Basarabia când erau în opoziţie au atras prin programul lor demagogic multe elemente comuniste, cari se înregimentau ca membri ai acestor grupări politice, tocmai spre a scăpa de supravegherea organelor de urmărire. Sub această formă legală puteau să acţioneze fără nici o primejdie, acoperind şi acţiunea celor din organizaţiunile ilegale, ca: uniunea muncitorilor şi ţăranilor revoluţionari, etc. Aceasta, potrivit instrucţiunilor ce [le] primeau de la soviete şi pe care le urmau cu stricteţe, se introduceau în cooperative, bănci populare, parvenea prin consilii comunale rurale şi diferite alte instituţiuni publice şi particulare, cu tendinţa de a forma aripi (nucleuri) stângi ale grupării şi a legaliza vechile formaţiuni comuniste (tineretul comunist sau comsomolul, ajutorul roşu sau societatea Moprului (Organizaţia internaţională pentru ajutorarea luptătorilor revoluţiei – n.n.), etc.).

Fatalmente aceşti indivizi, odată descoperiţi, trebuiau arestaţi, anchetaţi şi trimişi judecăţii, or cum majoritatea lor erau partizanii naţional-ţărănişti, organizaţiile politice respective şi fruntaşii acestui partid aşteptau împrejurări favorabile pentru a-mi da lovitura răzbunării. Ura şi pornirea în contra mea au izbucnit odată cu venirea naţional-ţărăniştilor la guvern.

Tovarăşii, cari formau aripa stângă a partidului din Basarabia, beneficiind de situaţia lor privilegiată, au început să se dea la o propagandă, care întrecea orice limite, prin îndemnuri la nesupunere contra organelor constituite ale statului, ale armatei, etc., pe care o combăteam şi cu care luptam energic. Aveau deci, tot interesul, ca să fiu înlăturat de la siguranţă, – a cărei desfiinţare o legiferaseră chiar, – pentru a nu le mai strica cuiburile şi a-i stingheri în acţiunea şi planurile lor, şi mai ales că o serie de emisari sovietici, cari reuşiseră să se introducă chiar în instituţiunile statului, au fost daţi pe faţă şi arestaţi. Faptul a produs panică printre naţional-ţărănişti, cari au determinat pe fruntaşii lor să ceară lui C. Stere, îndepărtarea mea definitivă din Basarabia, unde populaţia conştientă şi cinstită, aprecia munca şi corectitudinea mea.

Un ministru chiar, mi-a atras atenţiunea să nu mai procedez pe viitor la nici o arestare în chestiunile comuniste până ce nu iau contact sau nu consult pe şefii de organizaţii, întrucât altfel nemulţumesc partizanii şi îmi periclitez situaţia. Pe de altă parte, Directoratul ministerial al Basarabiei de pe atunci, scotea din arestul Siguranţei pe partizanii ţărănişti arestaţi pentru spionaj şi îi cerceta dacă au fost maltrataţi – asigurându-i de concursul lui în faţa justiţiei – el admonestând pe funcţionarii cari nu s-au purtat politicos cu dânşii.

Rapoartele mele trimise ministerului de interne erau citite de persoanele vizate, criticate în permanent şi secretul serviciului desfiinţat prin influenţa oamenilor politici locali, clienţi ai Siguranţei – (ca Zipstein).

C. Stere, ori de câte ori venea în vizite politice locale, lua contact cu reprezentanţii minoritari – cărora pentru a le putea obţine voturi în alegeri – le divulga conţinutul rapoartelor mele în ceea ce-i priveau”.

După ce a publicat această declaraţie, ziarul Universul din 23 septembrie 1931, sublinia în încheiere că, „Fostul inspector general al siguranţei din Basarabia ne-a dat apoi amănunte asupra mijloacelor nedemne de care au uzat foştii guvernanţi naţional-ţărănişti – apărătorii agenţilor sovietici revoluţionari – ca să-l îndepărteze din postul său”.

Aşadar, Z. Husărescu, cu toate meritele pe care le-a avut, a căzut victimă intrigilor politice şi a fost scos din Siguranţă, am putea spune, chiar în dauna intereselor Statului, căci pe parcursul activităţii sale la Chişinău, a contribuit la arestarea a peste 200 de spioni ruşi comunişti, la înfiinţarea în anul 1924, a mai multor centre de informaţii în oraşele Tiraspol, Odessa şi Harkov; la descoperirea şi arestarea membrilor organizaţiei comuniste de tineret din Chişinău, condusă de Pavel Tcacenko şi de Chirilov, precum şi a organizaţiei cunoscute sub numele conspirativ de „Bundo”. A fost apreciat chiar şi de omul politic Gheorghe Tătărescu, care l-a avut un timp gardă de corp în multele deplasări pe care le-a făcut în străinătate.

După demiterea din Siguranţă, viaţa lui Zaharia Husărescu este mai puţin cunoscută. Se ştie că, s-a stabilit la Bucureşti în strada Lahovary, unde domicilia retras. Însă, după 23 august 1944 – ieşirea României din război şi instaurarea controlului sovietic – de personalitatea lui Husărescu s-au interesat serviciile speciale sovietice. Unele din informaţii, privind activitatea lui în Siguranţă, au fost oferite  N.K.V.D.-ului sovietic de către Securitatea română, altele au fost extrase din arhivele serviciilor speciale româneşti – o bună parte capturate de sovietici.

La zece ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1955, Zinovie Husărescu a fost arestat în Bucureşti de autorităţile comuniste şi dus la Târgu Mureş pentru cercetări, aşa precum au fost cercetaţi imediat după război mai mulţi foşti poliţişti, jandarmi şi ofiţeri de informaţii, care şi-au făcut datoria faţă de Patrie, iar după 23 august 1944 au fost declaraţi indezirabili, pentru motivul că protejaseră Ţara de cei ce veniseră acum la putere.

La mijlocul anului 1955, Procuratura Militară din Târgu Mureş, a început anchetarea a unui grup de 15 persoane, foşti poliţişti şi agenţi de siguranţă – mulţi dintre ei arestaţi de comunişti încă din anii 1948-1949 – sub acuzaţia de spionaj împotriva U.R.S.S. Ulterior, cercetările au fost extinse şi asupra altor şapte persoane.

Potrivit dosarului întocmit de autorităţi, liderul grupului părea a fi Zaharia Husărescu, care în momentul arestării avea 79 de ani. Din declaraţiile anexate la dosar, reieşea că, Husărescu era un adevărat maestru al înfiinţării de reţele informative pe teritoriul U.R.S.S., dar în acelaşi timp şi un foarte bun „vânător de spioni”.

Pentru a putea fi cercetaţi de procurorii militari mureşeni, cei vizaţi au fost aduşi spre anchetă în închisoarea de tranzit de la Târgu Mureş. Cele mai multe dintre audieri s-au făcut însă la sediul Securităţii din Târgu Mureş, iar ancheta a fost coordonată de locotenentul major de justiţie Gheorghe Mellau, locţiitorul primului-procuror al Procuraturii Teritoriale a oraşului Stalin (Braşov), având în subordine pe locotenentul major de justiţie Teodor Buzan şi pe anchetatorii locotenentul major Gheorghe Vesmaş şi pe locotenentul Fabian Gyorgy.

Cei anchetaţi împreună cu Husărescu au fost poliţişti şi agenţi de siguranţă care, într-un moment sau altul din cariera lor, se aflaseră în relaţii de serviciu cu Husărescu. Mulţi dintre ei se aflau în închisoare încă înainte de arestarea lui Husărescu, pentru alte acuzaţii.

Cercetările au durat câteva luni, iar odată finalizate, locotenentul major de justiţie Gheorghe Mellau, a întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Zaharia Husărescu şi a celorlalţi 14 arestaţi, încadrându-i juridic la „crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării muncitoreşti”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 193, alin. 1 şi alin. 2 din Codul Penal combinat cu Decretul nr. 856/938. Printre alte acuzaţii, lui Husărescu i se reţinea în sarcină şi faptul că, „a contribuit la prevenirea izbucnirii revoluţiei din Ardeal, întrucât în 1917 a luat parte la evacuarea tinerilor de naţionalitate română şi maghiară din Borsec şi alte localităţi”. O acuzaţie cel puţin gratuită, dacă nu de-a dreptul ridicolă, dacă avem în vedere situaţia din Transilvania anului 1917, unde nici nu putea fi vorba de vreo revoluţie.

Husărescu a recunoscut toate acuzaţiile care i s-au adus. Probabil că, a făcut-o de bună voie, căci se afla la o vârstă mult prea înaintată pentru a mai încerca o minimă rezistenţă. Mai mult chiar, i-a indicat şi pe cei cu care lucrase în diferite momente ale carierei sale în domeniul culegerii de informaţii, aşa cum şi dintre cei arestaţi mulţi l-au indicat pe Husărescu, ca având rolul de coordonator al acestei activităţi. Dosarul său şi al celorlalţi 14 a fost înaintat Tribunalului Militar de la Cluj.

Nu ştim care au fost sentinţele pronunţate, dar este de presupus că mulţi dintre cei condamnaţi nu s-au mai întors vii din închisori. Mulţi dintre ei erau în vârstă, iar regimul de detenţie din închisorile comuniste era unul de exterminare. Se ştie că, după pronunţarea sentinţei, Z. Husărescu a stat întemniţat în penitenciarele Târgşor, Făgăraş şi în cunoscutul Fort 13 Jilava. A murit la 9 februarie 1959, în timpul detenţiei, din cauza condiţiilor de exterminare şi a lipsei îngrijirilor medicale.

Pe parcursul carierei sale, a devenit Cavaler al Legiunii de Onoare franceze, ofiţer al Academiei franceze, ofiţer al instrucţiunii publice (franceze) şi decorat cu Leul alb în gradul de Comandor (decoraţie cehoslovacă), Vulturul alb în gradul de ofiţer (decoraţie poloneză), ordinul Sfântul Sava în gradul de Comandor (decoraţie sârbă), ordinele Sf. Stanislav, clasa a III-a şi Sf. Ana, clasa a II-a în gradul de Comandor (decoraţii ruse), ordinele Coroana României cu spade în grad de Cavaler şi Steaua României, medaliile Bărbăţie şi Credinţă şi Răsplata muncii pentru Biserică clasa I-a (române). Sovieticii, în schimb, au avut o mare ură faţă de Z. Husărescu, supranumindu-l „sângerosul călău al Basarabiei”.

O bună parte din realizările lui în fruntea Siguranţei din Basarabia, le-a prezentat în excelenta sa lucrare Mişcarea subversivă în Basarabia, publicată în 1925 la Chişinău şi republicată de Florin Rotaru în 1996, la editura „Semne” din Bucureşti, în volumul Suferinţele Basarabiei şi răpirile ruseşti. Antologie.

Autor: Pavel MORARU, Revista AXA

Comentarii:

anatoljus

11.04.2011

Slujesc patriei..

Popor de jertfe si calai.
Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Hotarele statelor din jurul oraşului Gdansk (Danzig), 1939, sursă: wikipedia.org
Hotarele statelor din jurul oraşului Gdansk (Danzig), 1939, sursă: wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md