Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Principatul Moldova (Voievodatul Moldova, Ţara Moldovei) (1359 - 1859)

Drapele ale Moldovei (1359-1859)

Drapelul mare al Moldovei

 Drapelul mare al Moldovei
  Steagul domnitorului Moldovei Ieremia Movilă 1600


Vezi şi...  Lista Domnitorilor MOLDOVEI,   Lista Cetăţilor Moldovei;

Principatul Moldovei a fost stat ce a existat în Europa de Est timp de peste cinci veacuri. Moldova era împărţită în Ţara de Sus (la nord de o linia Bacău-Chişinău) şi Ţara de Jos (la sud), la rîndul lor împărţite în ţinuturi şi ocoluri (cele 24 ţinuturi erau: Cernăuţi, Hotin, Soroca, Rădăuţi, Suceava, Dorohoi, Botoşani, Cîrligătura, Neamţ, Iaşi, Lăpuşna, Orhei, Putna, Roman, Tecuci, Vaslui, Tutova, Bîrlad, Covurlui, Frumoasa, Ciubărciu, Obluciţa, Chilia, Cetatea Albă). În componenţa Voievodatul Moldovei au intrat şi viitoarele Bucovina şi Basarabia Ţarisă, care pînă la anexările din 1775 la Imperiului Austriac şi respectiv 1812 la Imperiului Rus, erau parte integrantă a Principatului Moldovei. Ce mai rămăsese din Moldova după anexările austriece şi ruseşti s-a unit în 1859 cu Muntenia (Valahia) formînd astfel un nou stat: Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei care ulterior a căpătat denumirea de România (recunoscută ca ţară independentă în 1878, şi ca regat în 1889).

 

Întemeierea Moldovei

Încă din ultimul sfert al secolului XIII, se regăsesc în izvoarele apusene manifesările politice ale românilor de la răsărit de Carpaţi. O cronică universală consemnează în 1277 conflictul lor cu ruşii din Halici; incursiunile transcarpatice ale oştilor Regatului Ungar, în cursul confruntărilor cu tătarii, în ultimul sfert al sec. XIII, acţiuni în cadrul cărora românilor maramureşeni le-a revenit un loc însemnat, consolidînd structurile politice de pe teritoriul viitorului prinipat al Moldovei. În 1325, un corp de oaste al nucleului statal est-carpatic participă alături de ruşii din Halici şi de lituanieni la expediţia de represalii împotriva regelui polon Vladislav Lokietek împotriva Brandenburgului, fapt care confirmă existenţa în această regiune a unei formaţiuni politice româneşti în condiţiile hegemoniei tătare în Europa Răsăriteană. Trecerea de la această formaţiune la cel de-al doilea principat românesc de sine stătător (Principatul Moldova) s-a produs în împrejurările create de înlăturarea dominaţiei tătare la răsărit de Carpaţi.

Efortul lui Ludovic de Anjou al Ungariei de a aduce teritoriile est-carpatice sub puterea sa s-au lovit de o rezistenţă tenace a localnicilor, accelerînd constituirea Principatului Moldovei ca stat independent. Prima revoltă împotriva dominaţiei Regatului angevin s-a produs în 1359, concomitent, şi nu fără legătură cu afirmarea de independenţă  a lui Nicolae Alexandru în Ţara Românească.

Vezi şi... Maramureş

...

 

Organizarea statală a Moldovei Medievale

Principatul Moldova apare pe cursul superior al rîului Siret, la nord–estul Carpaţilor Orientali, în baza unei formaţiuni teritorial-prestatale menţionată în izvoarele de la mijlocul secolului al XIV-lea localizată pe rîul Moldova (de la care probabil şi vine denumirea ţării), avînd capitala la Baia.
 
Primul voievod apare în documentele de epocă - Dragoş, vasal la acel moment al regelui maghiar, mai tîrziu la 1363-1367 Bogdan I este recunoscut ca domnitor şi conducător al unui stat Independent, care va uni şi alte teritorii sub el. Moldova era numită de străini şi cu alte nume: Valahia Mică, Rusovlahia (Ţara de lîngă Rusia Haliciană), mai tîrziu turcii o numesc Bogdania, după numele primului voievod al principatului independent.

Dragoş I, Domn al Mărcii ungare Moldova
Bogdan I, Domn al Principatului independent Moldova
 Dragoş I, Domn al Mărcii ungare Moldova Bogdan I, Domn al Principatului independent Moldova
 
În timpul domniei lui Bogdan I, noul stat de sine stătător începe să-şi lărgească hotarele înspre nord, sud şi est, prin înglobarea altor formaţiuni prestatale mai mici existente în acest teritoriu de la est de Carpaţi. Consolidarea deplină a statului are loc la sfîrşitul secolului al XIV-lea cînd hotarele ajung pînă la Marea Neagră.
 
În fruntea statului se afla domnul de la cuvîntul latin dominus (stăpîn), păstrîndu-se totodată şi noţiunea voievod sau marele voievod, care era şi comandant suprem al oastei întregii ţări. Privilegiul domniei era de a stăpîni tot pămîntul ţării, împropietărirea, înstrăinarea sau vînzarea pămîntului se făcea numai prin întărirea expresivă a domniei. În prerogativele domniei mai întrau: dreptul de judecată supremă, dreptul fiscal. Domnitorul era şi principalul administrator al statului, el numindu-i pe dregători sau înfiinţa dregătorii. Tronul se transmitea printr-un sistem mixt ereditar-electiv, bazat pe dreptul familiar al dinastiei aflată la putere. În marea majoritate situaţia era determinată însă de voia boierimii.
 
Sfatul domnesc era alcătuit din marea boierime. Domnitorul lua hotărîrile în numele şi în prezenţa tuturor marilor boieri ai ţării. Situaţia demografică o putem aprecia printr-o creştere evidentă a populaţiei, evidenţiată documentar prin numeroase întemeieri de sate şi slobozenii. Potenţialul demografic fiind ştirbit datorită războaielor şi fenomenelor de foamete şi epidemii. Pe o suprafaţă de 92 000 km2 populaţia Moldovei constituia circa 900 000 de locuitori din raportul de 10 locuitori la 1km2 (secolul XIV-XVI). Pe piaţa Moldovei era facilitată circulaţia monedei autohtone leul, groşii de argint şi ducaţii, cît şi a celor străine ca: asprul turcesc de argint, florinul unguresc (unghi), zloţii polonezi sau tătăreşti, ducaţii de aur italieni. În Cnezatul Moldova predomină formele de proprietate: feudală, bisericească (a mănăstirilor şi episcopiilor) şi cea laică de danie.
 
Ca structură teritorial-administrativă Moldova se împărţea în ţinuturi şi ocoale, avînd în teritoriu o ierarhie administrativă locală. Centrul acestei unităţi teritorial-administrative era situat şi depindea de o cetate sau o localitate urbană. Oraşele s-au format pe măsura dezvoltării activităţii meşteşugăreşti, a separării meşteşugurilor de agricultură şi a dezvoltării comerţului. Administratorii locali aveau atribuţii şi în domeniul instruirii oştirii locale.
 
În anii 1381-1386 este înfiinţată Mitropolia Moldovei prin transformarea episcopiei în mitropolie, care în 1401-1402 este recunoscută de Constantinopol. Biserica a avut un rol important în apărarea tradiţiilor spiritualităţii şi structurilor statale şi o contribuţie meritorie în dezvoltarea culturii. Mănăstirile devin adevărate centre cărturăreşti şi de tipărire a cărţii, servind şi ca redute de apărare a populaţiei în caz de primejdie externă. Mitropolitul şi episcopii au intrat în Sfatul Domnesc, asigurînd personalul cancelariei şi legitimarea actelor potrivit Canoanelor domniei.

Bazele teritorial-administrative ale statului sînt puse pe timpul Domnitorului Alexandru cel Bun care consolidează ţara (1400-1432). O puternică prosperare a Ţării Moldovei are loc în timpul Domnitorului Ştefan cel Mare. Marele Domnitor rămîne în conştiinţa contemporanilor săi ca apărător al creştinilor în lupta cu otomanii, fiind în decursul a 40 de ani ca un scut de apărare pentru Europa, şi în care duce peste 20 bătălii şi războaie.

Dragoş I, Domn al Mărcii ungare Moldova
Bogdan I, Domn al Principatului independent Moldova
 Alexandru cel Bun, Domn al Principatului independent Moldova Ştefan III-lea (Ştefan cel Mare şi Sfânt), Domn al Principatului independent Moldova
 
Începînd cu sfîrşitul secolului XIV, cînd Imperiul Otoman se instalase la Dunăre, devenind una din puterile ameninţătoare, în consecinţă Moldova este obligată să ducă împotriva celei mai mari puteri a Europei un îndelung război de apărare naţională. Din păcate, Principatele Dunărene nu au fost susţinute în această luptă de regii vecini care nu au conştientizat necesitatea luptei comune împotriva otomanilor. Tratate antiotomane semnate de aceste state erau mai mult din datoria creştinească pentru a se justifica pe plan internaţional. În rezultatul războiului de la Vaslui din 1475 oştile moldoveneşti cu un efectiv de 40 000 înving marea oştire turcească în număr de circa 120 000 ostaşi turci. După bătălia strălucitoare, marele voievod Ştefan cel Mare este elogiat de întreaga lume creştină, iar Papa de la Roma Sixt al IV îl va numi „Atletul lui Cristos”. În 1486, după lupte îndelungate, Ştefan cel Mare încheie pace cu turcii. După moartea domnitorului şi a campaniei sultanului Suleiman I în Moldova, este recunoscută suzeranitatea Porţii Otomane. La sfîrşitul secolului al XVI – sec. XVII această suzeranitate devine foarte restrictivă, turcii mărind pretenţiile către Moldova şi birul plătit de către aceasta.

Una din instituţiile organizării statale era oştirea, ea fiind un component de bază alături de domnie, aparatul administrativ-fiscal şi biserică.

Moldova ocupă o poziţie geografică de importanţă internaţională făcînd legătură între estul şi centrul continentului. Spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost o zonă permanentă a intereselor economice şi politice a marilor puteri. În perioada secolelor XIV-XVI Principatul este situat între trei mari puteri expansioniste ale timpului: la vest regatul Ungar, mai tîrziu Imperiul Habsburgic; la nord regatul Polon; la sud-vest şi sud-est Imperiul Otoman. Strategia apărării independenţei a fost aplicată în dependenţă şi în funcţie de împrejurări concrete, principiul fundamental de evitare a războiului prin diplomaţie. Cînd căile diplomatice se epuizau se recurgea la războiul general împotriva agresorului, angajînd în luptă întregul popor pentru înfrîngerea duşmanului. Se îmbinau mijloacele economice, politice, diplomatice şi militare în efortul permanent de menţinere a neutralităţii Ţării. Oastea a reprezentat principalul mijloc de apărare a independenţei. Ţărănimea a constituit temelia sistemului militar, tradiţia luptei întregului popor. Această tradiţie este atestată în timpul războaielor de apărare duse de Ştefan cel Mare împotriva turcilor 1473-1486, cît şi la urmaşii acestuia în secolele următoare.
 
Astfel putem vorbi despre existenţa în Ţara Moldovei a Oastei permanente, caracteristică pentru curtea domnească şi curţile boiereşti cetăţi şi paza hotarelor şi Oastea mare, cea după cum am mai relatat compusă din toţi bărbaţii Ţării ce pot ţinea arma în mîini. Reieşind din aceste componente, Domnitorul putea să adune sub steagul ţării în caz de primejdie o oaste de 40 000 – 60 000 de ostaşi, cifre atestate de cronicarii străini în timpul bătăliilor duse de Voievozii Moldoveni. De la mijlocul secolului al XVI-lea ţărănimea a fost mai puţin chemată la oaste decît în perioada precedentă. Păstrînd şi în continuare un caracter popular, oastea a trebuit adaptată la noile realităţi şi exigenţe internaţionale, mărimea şi organizarea ei fiind corelată şi cu veniturile financiare. Din secolul al XVI ea devine o oştire permanentă bazată în cele mai multe cazuri pe categorii şi elemente militare străine, baza constituind-o călărimea. Armele erau confecţionate de meşterii din ţară sau erau importate din Transilvania, Austria şi din Lvov. În afară de armele albe se foloseau armele de foc, care în secolul al XVI devin cele mai mobile şi cele mai multe în Europa. Se foloseau bombardele, culevrinele şi puştile grele (archebuzele), tunurile de cîmp şi mortierele. Ţara Moldovei a dispus pe perioada secolelor XIV-XIX şi de flotila Dunăreană şi Maritimă, care cuprindea şi cetăţile, punctele de escală, porturile situate pe litoralul vestic al Mării Negre şi pe cursul Dunării. Flota era organizată din nave mici care executau diverse operaţiuni de aprovizionare, transport, recunoaştere şi asediu.

Dezvoltarea societăţii în secolele XIV-XV era strîns legată de efortul pentru stăvilirea agresiunilor străine ale tătarilor, teutonilor şi turcilor. Dezvoltarea procesului istoric de mai tîrziu a fost influenţat de cele mai importante probleme ale politicii internaţionale: problema răsăriteană, căderea Hoardei de Aur, centralizarea statului rus, consolidarea economică şi creşterea potenţialului intern şi extern ale Poloniei şi Ungariei.

În perioada 1711-1821 Imperiul Otoman impune Moldovei dominaţiile străine reprezentate la domnie prin greci-fanarioţi.
 
În 1775, Imperiul Otoman cedează partea de nord a Moldovei (Bucovina), Imperiului Habsburgic, iar în 1812, cedează Imperiului Rus, teritoriul dintre Prut si Nistru, (Basarabia). În 1856, 3 judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail) reintră in componenţa Moldovei. În 1859, Moldova se uneşte cu Ţara Românească, pentru a forma Principatele Unite, numite din 1862, România, sub conducerea lui Alexandru Ioan CUZA.
 
Agricultura şi creşterea vitelor au fost pe parcursul secolelor principalele ocupaţii ale locuitorilor Principatului Moldova. Principalele cereale cultivate erau grîul, orzul, meiul, secara, ovăzul, hrişca şi mai tîrziu porumbul. Pentru locuitorii aşezărilor rurale moldoveneşti creşterea oilor avea o însemnătate deosebită, îndeosebi în satele de munte. O ramură importantă care constituia totodată un suport exportului pe pieţele europene l-a constituit albinăritul.

Dezvoltarea mineritului era încurajată de bogăţiile subterane existente în Moldova în partea muntoasă, care la rîndul ei contribuia la dezvoltarea meşteşugăritului, principalele ramuri fiind: textilele, prelucrarea metalelor, lemnului şi producerea de ceramică. Meşteşugurile erau organizate în bresle, constituite încă în secolul al XIV-lea. Localităţile urbane au avut un rol important economic, politic dar şi militar. Principalele venituri statale erau dările percepute în natură de la locuitori, vama şi amenzile. Negustorii se bucurau de un regim de largă libertate comercială, avînd privilegii acordate de domnie, să desfăşoare o intensă activitate de schimb. Aşa-numitul drum comercial moldovenesc, care cuprinde aproape jumătate din traseul ce lega Europa de Nord şi Marea Baltică de Marea Neagră a adus la întărirea centrelor urbane: Cernăuţi, Hotin, Suceava, Baia, Roman, Iaşi, Chişinău, Tighina, Cetatea Albă şi Bacău. Numărul oraşelor ajunge în Moldova la cifra de 27, centre ce au avut un rol politic, economic şi militar important.
 
 
Vezi şi... 
 
 
Bibliografie (surse)
  1. http://www.oastea.army.md/
  2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Moldova
  3. Şerban Papacostea, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1998
 
 

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta cu traseul lui Paul de Alep, 1652-1659, sursă: Dragnea Mihai
Harta cu traseul lui Paul de Alep, 1652-1659, sursă: Dragnea Mihai
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2014 istoria.md