Asediul Vienei (1683) şi urmările sale. Pacea de la Karlowitz (1699) (1683 - 1699)

Asediul Vienei (1683) este rezultatul relansării războiului antihabsburgic de către Imperiul Otoman sub impulsul unui mare-vizir din dinastia albaneză Koprulu -  Kara Mustafa.

Asediul Vienei, 1683. Trupele române se află în partea de sus a gravurii, lîngă castelul Schonbrunn.

Armatei turceşti au trebuit să se alăture în silă şi domnii Ţării Româneşti şi Moldovei, Şerban Cantacuzino şi Gheorghe Duca. Ajutaţi de poloni în frunte cu regele Jan Sobieski, austriecii înfrîng turcii la Kahlenberg, care sunt nevoiţi să se retragă la Viena. În urma unei largi alianţe antiotomane dintre austrieci, poloni, veneţieni şi mai tîrziu ruşi porneşte o amplă contraofensivă care va dura 16 ani şi care se va solda cu înfrîngerea Otomanilor şi semnarea păcii de la Karlowitz (Sremski Karlovici) la 1699.

Gheorghe Duca, domn al Moldovei	Şerban Cantacuzino, domn al Munteniei	Steagul de luptă a lui Şerban Cantacuzino

Victoria coaliţiei antiotomane a generat modificări politice majore în Europa Centrală şi Răsăriteană şi a afectat inclusiv Serbia şi Principatele româneşti.

Negociatorul principal al păcii de la Karlowitz a fost marele-dragoman al Porţii - Alexandru Mavrocordat. Acesta reuşeşte să-i convingă pe imperiali că turcii vor pace iar pe turci că imperialii vor pace. Semnarea Păcii de la Karlowitz a avut consecinţe dezastruoase pentru Turci:

1. Veneţia păstrează Moreea (Peloponez) şi o parte din coasta dalmată;
2. Polonia ia Pocuţia şi o parte din Ucraina;
3. Imperiul Rus ia Azovul;
4. Imperiul Austriac capătă toată Ungaria, Slovenia şi o parte din Croaţia şi din Serbia, în întregime Transilvania.

Negocierea tratatului de pace de la Karlowitz (Sremski Karlovici), 1699

În aceste condiţii se produce instaurarea dominaţiei Habsburgice (austrieci) în Transilvania, fost stat autonom sub sureranitate turcească. De acum noul "stăpîn" e la Viena. Prin alternarea dialogului diplomatic cu presiunea armaei imperiale, austriecii impun recunoaşterea protecţiei imperiale în Transilvania şi domnia ereditară a principelui Apafi. Ulterior a avut loc aducerea românilor ortodocşi sub obedienţa papei, orchestrată de împăratul Leopold al Austriei. După 3 ani de negocieri cu mitropolitul Atanasie a Transilvaniei s-a ajuns la 1701 acceptarea de către Biserica română din Transilvania a punctelor Sinodului de la Florenţa (1439) în schimbul unor privilegii egale cu preoţii catolici.

Notă: Operaţiunile militare austro-polono-veneţiene din 1690, apoi şi ruseşti împotriva Imperiului Otoman au silit retragerea de pe teritoriile sîrbeşti a unor mase mari de oameni (500 000) spre nord, la adăpostul austriac, de frica răfuielilor otomane. Această deplasare forţată a rămas cunoscută la sîrbi cu numele de "Marea Migraţie" (37 000 de familii). Atunci s-au golit mai tot Kosovo şi cea mai mare parte a Serbiei medievale. Austriecii au colonizat refugiaţii în Banat, Voievodina şi Croaţia. Regiunea s-a numit mai tîrziu Krajna. (se pronunţă Craina). Marea Migraţie a sîrbilor se află la originea neînţelegerilor actuale în Serbia (mai înainte Iugoslavia) între creştini şi musulmani.

Bibliografie (Surse):

1. Neagu Djuvara, "O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri", Editura Humanitas 2008;
2. Pompeliu Teodor, "Istoria României", Editura Enciclopedică 1998;
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/;

  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !