Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Organizarea bisericească în Basarabia Ţaristă (1812 - 1918)

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Secretul rezistenţei românilor la rusificare nu poate fi găsit decât în credinţa lor absolută. Pentru a rezista în faţa puhoiului nimicitor care voia să le distrugă limba, obiceiurile, tradiţiile şi cultura, ei nu aveau decât arma credinţei. Şi într-adevăr, cel mai crunt război, purtat de-a lungul celor peste o sută de ani de robire a Basarabiei, a fost dat pentru acapararea sufletului ţăranului român. Acest suflet trebuia mutilat şi schimonosit, pentru ca locuitorii să-şi uite neamul şi limba şi să se transforme într-un alt popor.

Dar, întocmai ca cetăţile lui Ştefan cel Mare, care au rezistat tuturor asalturilor turceşti, aşa şi biserica, cetatea în jurul căreia s-a grupat întregul popor, a rezistat oricărui duşman. Biserica a fost dintotdeauna temelia şi sprijinul vieţii poporului nostru. Cât timp ea a rezistat, nici noi n-am murit.

Necucerind biserica românească, se poate spune că ruşii nu au avut niciodată Basarabia.

În momentul anexării ruseşti, Basarabia aparţinea bineînţeles mitropoliei Moldovei. Ea nu forma nici pe plan religios o provincie aparte, teritoriul ei fiind împărţit între mai multe episcopii, care îşi exercitau influenţa şi asupra altor teritorii româneşti. În nordul Basarabiei, în raiaua Hotinului, fiinţa episcopia Hotinului, apărută după trecerea acelei zone sub directa stăpânire a Imperiului otoman. La fel în sud, raialele din Bugeac şi Tighina erau ataşate mitropoliei Proilavei, cu sediul la Brăila, apoi la Căuşani, care avea în subordinea sa şi Dobrogea, ca şi Oceacovul, puternic populate de români ortodocşi. Şi teritoriul care aparţinea Principatului Moldovei era divizat între două episcopii: judeţele Iaşi şi Orhei ţineau de mitropolia Moldovei şi Sucevei, iar ţinuturile Lăpuşna, Soroca, Codru, Greceni şi Hotărniceni, împreună cu Fălciul din dreapta Prutului, de episcopia Huşilor, înfiinţată în 1592.

Mitropolitul Chişinăului şi Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni
Mitropolitul Chişinăului şi Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni
 
Dar după anexare, în bunăvoinţa silită pe care dorea să o arate românilor, ţarul Alexandru I a încercat să-i câştige şi prin privilegiile bisericeşti acordate. În 1812 el îi poruncea exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni, fostul lider religios al principatelor sub ocupaţia rusească, să „lucreze un proiect pentru noua eparhie de peste Nistru.” Gavriil s-a achitat cu succes şi a lucrat un plan care, „conformându-se cu evenimentele locale şi ale timpului, va fi destul pentru noua eparhie din această regiune.” De asemenea, spunea Gavriil, noua eparhie trebuia numită „a Chişinăului şi Hotinului”, şi aceasta „deoarece Chişinăul având în această regiune o situaţie centrală, a fost destinat ca sediu pentru guvernământul civil; iar în Hotin a fost cândva episcop ocârmuitor.” (1) Ca urmare, în 1813 a fost desfiinţată episcopia de Hotin, care fiinţa din 1755, şi a apărut mitropolia Chişinăului şi Hotinului. În fruntea ei era acelaşi Gavriil, înălţat la suprema funcţie de mitropolit, un alt privilegiu acordat Basarabiei. Dar pe parcursul stăpânirii ruseşti, acest titlu va oscila permanent: Dimitrie a fost arhiepiscop, Pavel a fost întâi episcop şi apoi arhiepiscop, Serghie a fost arhiepiscop, Isaachie – episcop, Neofit – arhiepiscop, Iacov, Vladimir şi Serafim – episcopi, Anastasie – episcop şi apoi arhiepiscop. După cum se vede, titlul de mitropolit al Basarabiei va dispare odată cu primul ei arhipăstor, care de altfel a fost şi singurul român dintre ei.

Tot în 1813, în urma memoriului lui Gavriil, care spunea că şi dincolo de Nistru „ruşi sunt foarte puţini”, (2) eparhiei basarabene i-a fost alipit şi teritoriul fostei Ucraine a Hanului, care aparţinuse Turciei până în 1792. Este vorba despre 77 de biserici situate dincolo de Nistru, în stepa Oceacovului dintre Nistru şi Bug: gubernia Ekaterinoslavului, oraşele Tiraspol, Ananiev, Elisavetgrad, Dubăsari şi Ovidiopol cu ţinuturile înconjurătoare, precum şi gubernia Hersonului cu oraşele Herson, Oceacov, Odesa, Olviopol şi satele din jurul lor. Localităţile româneşti de peste Nistru au aparţinut până în 1791 mitropoliei Proilavei, înfiinţată la 1640. Şi ca un suprem privilegiu, ele au fost atribuite în 1813 mitropoliei basarabene.

Gavriil însă mai cerea să se acorde „clerului local aceleaşi drepturi de care se bucură clerul rosienesc.” În plus, stăpânirea civilă să nu se amestece în afacerile care priveau tagma duhovnicească, „cum aceasta se face în Rusia”; de altfel, „şi în Moldova, afară de prinţul domnitor, nimeni nu se amestecă în afacerile duhovniceşti.” (3)

Autoritatea lui Gavriil se exercita şi asupra numeroaselor mânăstiri basarabene, unele foarte vechi, care aveau nevoie în continuare de îngrijire. Printre ele se aflau: Vărzăreşti, construită în 1420 de Alexandru cel Bun, Căpriana, ctitorită de Ştefan cel Mare, Hâncul din 1678, Hârbovăţ din 1730, Dobruşa din 1772, Călărăşeuca din 1782, Suruceni din 1785, Coşeleuca din 1786, Răciula din 1797 etc.

Iată acum lista completă a episcopilor şi arhiepiscopilor Basarabiei în întreaga perioadă a stăpânirii ruseşti:

    1. Gavriil (Gavriil Bănulescu-Bodoni) 1813 – 30 martie 1821;
    2. Dimitrie (Dimitrie Sulima) 18 iunie 1821 – 4 august 1844;
    3. Irinarh (Irinarh Popov) 12 noiembrie 1844 – 17 martie 1858;
    4. Antonie (Antonie Şokotov) 17 martie 1858 – 13 martie 1871;
    5. Pavel (Pavel Lebedev) 13 iunie 1871 – 16 iulie 1882;
    6. Serghie (Serghei Lapidevski) 21 august 1882 – 12 ianuarie 1891;
    7. Isaachie (Isaak Polojenski) 12 ianuarie 1891 – 21 noiembrie 1892;
    8. Neofit (Neofit Nevodcikov) 21 noiembrie 1892 – 26 ianuarie 1898;
    9. Iacov (Iakov Peatniţki) 26 ianuarie 1898 – 12 ianuarie 1904;
    10. Vladimir (Vladimir Simkevici) 12 ianuarie 1904 – 16 septembrie 1908;
    11. Serafim (Leonida Ciceagov) 16 septembrie 1908 – 22 martie 1914;
    12. Platon (Platon Rojdestvenski) 22 martie 1914 – 5 decembrie 1915;
    13. Anastasie (Anastasie Gribanovski) 10 decembrie 1915 – 20 iunie 1918;
    14. Nicodim Munteanu al Huşilor 25 iunie 1918 – 1 ianuarie 1920.

În 1813, mitropolia Chişinăului şi Hotinului era împărţită în nouă protoierii, administrând un număr de 775 de biserici. (4) Aceste diviziuni administrative ecleziastice au fost abolite în 1859, fiind înlocuite cu circumscripţia „blagocinilor” sau a superiorilor bisericeşti, al căror număr era variabil, fiind de 34 în 1900. (5) În acelaşi an, clerul ortodox din Basarabia cuprindea 812 persoane. Ei formau pătura duhovnicească, bucurându-se de unele drepturi speciale, precum scutirea de impozite şi de prestarea serviciului militar. Clerul nu era retribuit de stat, ci trăia din ofrandele credincioşilor. Totodată, fiecare biserică avea, pentru uzul preoţilor, câte 33 de hectare de teren. (6)

Drepturile clasei clericale erau statuate şi în Aşezământul din 1818, care prevedea: „Dreptăţile şi pronomiile părţii duhovniceşti atrăgătoare de aceia în public mărturisire a credinţelor să vor păzi întru deplina lor ştire şi slobozenie. Partea duhovnicească a legii stăpânitoare a greco-răsăritului se vor folosi cu toate acele privilegii şi venituri, dobindele după hrizoavele moldoveneşti şi apoi de la înaltele ukazuri împărăteşti după unirea cu Rusia.” (7) Prin acest aşezământ, preoţimea (duhovenstvo) forma una dintre cele nouă tagme sau soslovii recunoscute, pe lângă marea nobilime (dvoreanstvo), boiernaşi, mazili, ruptaşi, negustori şi târgoveţi, săteni muncitori de pământ, ţigani şi jidovi.

După moartea mitropolitului Gavriil a urmat arhiepiscopul Dimitrie Sulima, un ucrainean crescut în tradiţiile bisericii moldoveneşti şi apărător în bună măsură al identităţii ei. După el a urmat între 1844 şi 1858 Irinarh Popov, un om cult şi cu vederi largi. În timpul său, unii preoţi precum T. Baltagă, T. Lascu şi I. Neagu au tradus cărţi bisericeşti ruseşti în limba română. În sfârşit, între 1858-1871 a fost arhiepiscopul Antonie Şokotov, sub care a apărut primul periodic din Basarabia scris şi în limba română. Este vorba despre Buletinul eparhiei Chişinăului şi Hotinului, bilingv (ruso-român) între 1867 şi 1871, când a redevenit exclusiv rusesc. În timpul lui Antonie Şokotov existau în Basarabia 843 de biserici, dintre care 318 din piatră şi 525 din lemn. (8) După cum aprecia reputatul cercetător basarabean Ştefan Ciobanu: „Până la 1871 toate actele bisericeşti, toate izvoadele făcute prin sate erau scrise în româneşte.” (9)

Antonie Şokotov a făcut o nouă împărţire administrativă a eparhiei, amintită mai sus, prin care desfiinţa protoieriile de judeţe. Înfiinţa în schimb 35 de ocoluri bisericeşti sau ocruguri blagocineşti. În fruntea acestor ocoluri sau decanate a aşezat câte un protoiereu sau blagocin. Făcându-se numărătoarea amintită a bisericilor, s-a stabilit numărul de cliroşi pentru fiecare biserică (toate posesiunile bisericeşti ale eparhiei basarabene de dincolo de Nistru fuseseră desprinse de ruşi încă în 1837). Bisericile cu un cliros erau în satele cu mai puţin de 57 de familii, cele cu doi cliroşi în localităţile cu până la 150 de familii şi cu trei cliroşi la oraşe şi târguri cu mai mulţi preoţi şi diaconi. Ca urmare, numărul bisericilor dispunând de personal bisericesc complet era redus acum la 46. (10)

De asemenea, în 1870 preoţii care nu cunoşteau limba rusă primeau un răgaz de şase luni ca să o înveţe, altfel vor fi înlocuiţi în şcolile parohiale. Începea cumplita prigoană a deceniului opt, chiar dacă, pe vremea lui Şokotov, pe lângă limba rusă continua să fie folosită şi limba română în biserici, putându-se chiar tipări în continuare cărţi bisericeşti româneşti.

Prigoana cea mare împotriva bisericii româneşti începea sub episcopul Pavel Lebedev, dar de ea ne vom ocupa mai târziu, ea neavând mare importanţă pentru problema administrării ecleziastice, abordată în paginile de faţă. În această direcţie, Pavel nu s-a remarcat în mod deosebit.

1882 a fost fericitul an al despărţirii Basarabiei de arhiepiscopul Pavel. A urmat până în 1891 Serghei Lapidevski, care a înţeles că abuzurile depăşiseră orice limită şi a făcut unele concesii, permiţând utilizarea şi a limbii române în biserici şi înfiinţând tipografia arhidiecezală de la mânăstirea Noul Neamţ, situată în localitatea Chiţcani din judeţul Tighina. În ianuarie 1891, Serghei Lapidevski era transferat la mitropolia din Odesa. Mai puţin importanţi datorită scurtelor perioade în care s-au aflat în Basarabia au fost arhiepiscopii Isaak Polojenski (1891-1892) şi Neofit Nevodcikov (1892-1898).

Mai important prin realizări a fost episcopul Iakov Peatniţki (1898-1904), care a înfiinţat la Chişinău „Înfrăţirea ortodoxă misionară a Naşterii Domnului.” Aceasta a editat numeroase broşuri, cărticele şi foi volante. Episcopul ceru ca ele să apară şi în limba română, argumentându-şi cererea către Sinodul din Petersburg astfel: „În cele mai multe din satele Basarabiei, populaţia ortodoxă se compune în mare parte şi adesea chiar exclusiv din moldoveni, care cunosc numai limba moldovenească şi cu desăvârşire nu înţeleg limba slavă bisericească sau pe cea rusească.” (11) Ca urmare, această cerere a sa a fost aprobată în 1900.

O tipografie bisericească românească a fost deschisă însă abia în 1904, de episcopul Vladimir Simkevici (1904-1908). În această tipografie a văzut lumina zilei primul număr al periodicului bisericesc Luminătorul, la 25 ianuarie 1908. După Vladimir a urmat Leonida Ciceagov, care ca episcop era numit Serafim, şi care prin intoleranţa de care a dat dovadă s-a apropiat în multe cazuri de predecesorul său Pavel Lebedev. Ca o reacţie la aceasta a fost apariţia în Basarabia a numeroase secte şi erezii religioase, care nu se mai subordonau episcopiei din Chişinău. Între aceste nenumărate secte îi putem menţiona pe inochentişti, pe studişti, pe popovţi, bez popovţi, duhoborţi, molocani, priguni, chlâstî, scapeti, stramnichi etc.

Instabilitatea episcopilor şi arhiepiscopilor Basarabiei se va accentua în perioada primului război mondial, unii fiind transferaţi în alte locuri, precum Platon Rojdestvenski la Odesa în decembrie 1915, alţii nevoiţi să se plece în faţa evenimentelor, precum Anastasie Gribanovski, care împreună cu întreg clerul superior rusesc din Basarabia a părăsit-o definitiv la 23 iunie 1918. El a fost urmat de românul Nicodim de Huşi şi de la 23 februarie 1920 de Gurie Botoşăneanu.

Vezi şi...

 

Note:
1    Iustin Frăţiman, Studiu contributiv la istoricul mitropoliei Proilavia (Brăila), Chişinău, 1923, p. 117.
2    Nicolae Popovschi, Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 1931, p. 32.
3    Ibidem, p. 33.
4    Ion G. Pelivan, La Bessarabie sous le régime russe, Paris, 1919, p. 27.
5    Ibidem.
6    Ibidem.
7    Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 187.
8    Ibidem, p. 230.
9    Ibidem, p. 230-231.
10  Ibidem, p. 230.
11  Ibidem, p. 233.


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Munteniei în timpul domniei lui Mircea cel Batrîn
Harta Munteniei în timpul domniei lui Mircea cel Batrîn
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2014 istoria.md