Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Vlad Ţepeş (1431 - 1476)

Vlad Ţepeş (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476.



Familia şi consideraţii generale

S-a născut în cetatea Sighişoara în Transilvania. A fost fiul lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănene.

A fost de două ori căsătorit: cu o nobilă din Transilvania şi cu Ilona Szilagyi, verişoară cu Matei Corvin.

A avut trei băieţi: Mihail, Vlad cu transilvăneanca şi pe Mihnea I cel Rău cu Ilona.

În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de ameninţarea otomană. Vlad Ţepeş era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului că îşi trăgea inamicii în ţeapă. Din porunca sa 41 de oameni au fost traşi in ţeapă şi 300 de oameni au fost arşi. Datorită disputelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca un domnitor crud, deşi cruzimea sa era obişnuită în acele timpuri.

În 1453, Imperiul Bizantin a fost înlocuit de Imperiul Otoman, care obţine controlul asupra Constantinopolului (actuala denumire turcă Istanbul) şi care continua să asedieze Europa. În cele din urmă, Imperiul Otoman ajunge să controleze mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Armenia şi Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porţile Vienei, al cărei asediu este respins. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a fost un prinţ care a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.



Originea supranumelui „Drăculea“ şi a poreclei „Ţepeş“

Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, a fost atras în Ordinul Dragonului cu aproape un an înainte. Ordinul - care poate fi comparat cu Ordinul Maltei sau cu Ordinul Cavalerilor Teutoni - era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze au fost puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, Rege al Ungariei (mai târziu Sfânt Împărat Roman) şi de cea de-a doua soţie a sa, Barbara Cilli.

Simbolul Ordinului era Dragonul. Principalele scopuri ale unor astfel de ordine fraternale erau protejarea intereselor catolicismului şi cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenţei sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad „Ţepeş“ era supranumit şi Vlad Dracul, „drac“ păstrând la acea vreme şi semnificaţia de dragon. Ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul, Vlad al III-lea a fost supranumit şi „Drăculea“, termen utilizat de însuşi Vlad Ţepeş în corespondenţa oficială.

Porecla Ţepeş i s-a atribuit lui Vlad al III-lea de pe urma execuţiilor frecvente prin trasul în ţeapă, pe care acesta se pare că le ordona. Chiar şi turcii îl denumeau Kazikli Bey, (însemnând Prinţul Ţepeş). Acest nume a fost utilizat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 şi s-a păstrat în istoria română.



Domn al Ţării Româneşti

Începutul domniei
În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Ţării Româneşti (una dintre cele trei provincii româneşti, celelalte două sunt Moldova şi Transilvania) şi s-a stabilit la Curtea domnească de la Târgovişte, unde Vlad Ţepeş şi-a urmat tatăl şi a trăit şase ani. În 1442, din motive politice, Vlad şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos au fost luaţi ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a stat ostatic până în 1448, în timp ce fratele său a rămas până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în ascendenţa la putere a lui Vlad; cel mai probabil în această perioadă a adoptat acel punct de vedere al vieţii foarte pesimist. Turcii l-au eliberat după ce l-au informat de moartea tatălui său în 1447 - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţării Româneşti. El a aflat şi despre moartea fratelui său mai mare, Mircea, şi despre cum cel mai vârstnic fiu legitim al lui Vlad Dracul a fost torturat şi îngropat de viu de boierii de la Târgovişte.

La vârsta de 17 ani, Vlad Ţepeş, susţinut de o cavalerie turcească şi un contingent de trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan, a făcut primul pas în cucerirea tronului valah. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a reluat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a fost nevoit să aştepte până pe 20 august 1456, când a avut satisfacţia de a-şi omorî duşmanul de moarte şi asasinul tatălui său.

Primul act important de răzbunare a fost indreptat către boierii din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care au participat la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar ceilalţi au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost forţaţi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş. Cei care au murit au fost înlocuiţi, astfel domnitorul reuşind să creeze o nouă nobilime şi să obţină o fortăreaţă pentru viitoare urgenţe.

Vlad Ţepeş era cunoscut pentru tehnicile sale de pedepsire brutale. Conform detractorilor saşi (din Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spanzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii, înjunghiaţi etc. De asemenea, îi plăcea să le taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă metoda sa favorită era trasul în ţeapă, de unde a provenit porecla de Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această tehnică a fost folosită în anii 1457, 1459 şi 1460 contra negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerţ. Incursiunile pe care le făcea între saşii din Transilvania erau de asemenea acte de protecţionism menite să protejeze activităţile comerciale din Ţara Românească. În acea perioadă era obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, de unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.



Povestiri despre Vlad Ţepeş
Există multe povestiri şi anecdote care surprind filozofia lui Vlad al III-lea Dracula. El era recunoscut pentru chemarea sa aprigă la onestitate şi ordine. Aproape orice infracţiune, de la minciună şi furt până la omor, puteau fi pedepsite prin trasul în ţeapă. Fiind sigur de eficacitatea legilor sale, Vlad al III-le a lăsat o cupă de aur la vedere, în piaţa centrală din Târgovişte. Cupa putea fi folosită de călătorii însetaţi, însă trebuia să rămână în piaţă. Conform surselor istorice[necesită citare], în timpul domniei sale, aceasta nu a fost niciodată furată şi a rămas aproape nefolosită.

Vlad al III-lea era de asemenea preocupat ca toţi locuitorii ţării să muncească şi să fie productivi pentru comunitate. Îi privea pe bolnavi, vagabonzi şi cerşetori ca pe nişte hoţi. Ca urmare, într-o zi toti vagabonzii si bolnavii din Ţara Româneacă au fost invitaţi la curtea domnească din Târgovişte pentru ospăţ. După ce invitaţii au mâncat şi au băut, el i-a întrebat dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci. După ce a primit un răspuns pozitiv, a ordonat ca hala să fie închisă şi incendiată. Nimeni nu a supravieţuit.

O altă poveste spune că doi călugări care au intrat în Ţara Românească, au venit să-l viziteze pe Vlad la castelul său. Călugării ştiau de reputaţia lui Vlad şi când acesta le-a cerut părerea despre domnia sa, aceştia au răspuns în mod diferit. Unul a minţit, spunând că Vlad era un dur, dar totuşi doar un prinţ, iar celălalt a condamnat în mod deschis metodele sale ca tortură. Relatările diferă în a spune care din cei doi călugări au fost traşi în ţeapă.

Mai există o legendă care povesteşte cum Vlad Ţepeş a tras în ţeapă un presupus boier care declara cu neruşinare că i s-a furat o pungă cu o sută de galbeni. Acesta i-a cerut domnitorului protecţie. Peste două zile, boierul s-a întors.

Altă legendă spune ca a înscenat un furt unui boier din Sfatul Ţării (o pungă cu 50 de galbeni) iar când acesta s-a înfăţişat domnitorului, a declarat că i se furase 100 de galbeni. Pentru minciună a fost tras în ţeapă.[necesită citare]
    


Conflictul cu Imperiul Otoman

În 1459 Ţepeş refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că această răzvrătire s-ar fi datorat unei posibile organizări a unei cruciade impotriva otomanilor, cruciadă susţinută de Papă, şi în care regele Ungariei, Matei Corvin, ar fi jucat cel mai important rol ( chiar primeşte de la Papă suma de 40.000 galbeni, sumă suficientă pentru a echipa 12.000 de oameni şi 10 nave de război). În acest context politic Vlad Ţepeş încheie o alianţă cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii încearcă să o împiedice. Mai mult, aceştia vor încerca prin intermediul lui Hamza paşa, beiul de Nicopole, şi diacul sultanului Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleşug, fără succes însă. Odată dejucate planurile otomanilor şi pedepsirea autorilor (cei doi au fost traşi în ţeapă împreună cu toţi turcii luaţi prizonieri), Vlad Ţepeş organizează o campanie surpriză la sud de Dunăre în iarna 1461-1462. O întinsă regiune, de la Obluciţa la Novoe Selo şi de la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la Rahova, a fost devastată. Mai mult, cetatea Nicopole fiind ocupată prin vicleşug, peste 20.000 de turci au pierit sub armele valahilor, numărul turcilor morţi fiind specificat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matei Corvin. Tot în această scrisoare, expediată din Giurgiu la 11 februarie 1462, menţiona că a călcat pacea cu turcii şi îi solicita în mod insistent ajutor regelui ungar. Deşi l-a asigurat la 4 martie 1462 că îi va veni în sprijin, Matei Corvin a părăsit Buda abia la sfârşitul lui august, când campania otomană era deja încheiată. În ceea ce-l priveşte pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui Ţepeş, îi va pregăti un răspuns pe măsură. În primăvara lui 1462, sultanul, în fruntea unei armate uriaşe, cca.100-120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de război al căror scop era acela de a cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dunăre. Efectivele domnului valah nu depăşeau, după estimările cele mai optimiste, 30.000 de oşteni. Deşi va încerca să-i oprească pe turci la Dunăre, în dreptul cetăţii Turnu, aceştia, la adăpostul nopţii reuşesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre Târgovişte (4 iunie 1462). În aceste condiţii Ţepeş va aplica tactica hărţuirii: pustiirea pământului - mai ales drumul spre Târgovişte - otrăvirea fântânilor, atacarea detaşamentelor turceşti plecate după hrană. În această atmosferă apasătoare în care oştile turceşti, flămânde şi înfricoşate, înaintau prin ţara pustiită, a avut loc marea lovitură a lui Vlad Ţepeş, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze şi mai mult oastea otomană, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ţinta atacului a fost însuşi sultanul, însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu al unui vizir. Totuşi efectul psihologic al atacului s-a produs. Mulţi turci au fost ucişi, sultanul, conform relatărilor, "a părăsit în ascuns tabăra în chip ruşinos"; convins de sfătuitorii săi să revină, şi văzând "marea pierdere suferită de ai săi" a dat ordin de retragere. În apropierea Târgoviştei îl aştepta un spectacol care a băgat groaza în oştile sale: o pădure de ţepi în care atârnau o mulţime de turci ucişi în înainte sau în timpul bătăliei; în faţa acestei privelişti turcii "s-au înspăimântat foarte tare", iar sultanul a recunoscut că "nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa de mari" şi care "ar fi vrednic de mai mult". Cu excepţia cronicilor turceşti, toate celelalte izvoare mărturisesc înfrângerea sultanului, care a fost silit "să se întoarcă în fugă spre Dunăre cu mari pierderi printe ai săi şi cu ruşinea de a fi dat dosul". Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre şi aşa de repede încât la 11 iulie 1462 sultanul ajunsese la Adrianopol. Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare, la Târgovişte, domn, pe fratele lui Ţepeş, Radu cel Frumos în ideea de a atrage de partea sa pe toţi cei ce i se împotriveau lui Ţepeş. Paşa de Nicopole urma să asigure sprijin armat lui Radu. Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Ţării Româneşti, în cadrul căreia cei doi fraţi care se înfruntau căutau fiecare să-şi întărească forţele pentru a-şi elimina adversarul. Spre deosebire de Vlad Ţepeş care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos oferea boierilor pacea şi prietenia cu sultanul. Încet, încet argumentele lui Radu devin convingătoare astfel că boierii trec de partea lui. La 15 august 1462 Radu cel Frumos era acceptat şi de transilvăneni. În aceste condiţii, părăsit de cea mai mare parte a boierilor, dar având încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că în jurul datei de 8 septembrie ar fi dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor săi, în octombrie 1462 Ţepeş trece în Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei Corvin. Cum acesta nu venise nici pregătit, nici prea hotărât de luptă, a decis destul de repede să-şi schimbe planul iniţial, recunoscând situaţia existentă în Ţara Românească şi renunţând în a-l sprijini pe Tepeş. Mai mult, la decizia regelui ar fi contribuit şi aşa-zisa scrisoare a lui Ţepeş către sultan în care chipurile domnul muntean îşi cerea iertare pentru toate neajunsurile pricinuite acestuia şi, mai mult decât atât, işi lua angajamentul în a-l ajuta împotriva oştilor maghiare. Drept urmare, în luna noiembrie 1462 Vlad Ţepeş în loc să primească ajutorul aliatului său este arestat sub acuzaţia de trădare şi încarcerat la Vişegrad 12 ani iar apoi 2 ani la Buda cu domiciliul forţat. Va fi eliberat în 1475 la cererea lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, în contextul presiunilor turceşti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.
Presupusul mormânt al lui Vlad Ţepeş de la Mănăstirea Snagov



Ultima domnie, sfârşitul vieţii şi locul mormântului

Conform legendei, atunci a fost momentul în care soţia lui Vlad, pentru a scăpa de temniţa turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă - o scenă exploatată de Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker's Dracula. Vlad a reuşit să scape asediului fortăreţei sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câţiva ţărani din satul Arefu, a reuşit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l-a arestat şi l-a întemniţat în capitala Ungariei, Visegrad. Motivul arestului poate fi discutat pentru ca dupa unii istorici prin faptul ca a fost direct dus la Budapesta, Vlad a fost protejat de saşii care voiau să îl omoare. Vlad a fost recunoscut ca prinţ al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş. S-a emis ipoteza ca „Drăculea“ ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor. Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Ţepeş de la mănăstire conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic şi nu rămăşiţele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locaţia mănăstirii Comana, ctitoria voievodului. [2]



Dracula

Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este o ficţiune ce se petrece în Transilvania şi Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula.

Scriitorul britanic Bram Stoker putea uşor consulta la Royal Library din Londra câteva din acele gravuri săseşti din secolul XV, ce se găseau şi în colecţiile de la British Museum, în care Vlad Ţepeş este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om şi un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces şi la cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Ţepeş ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideia să ia prinţul Valahiei ca model pentru personajul său fictiv, Dracula. Unii istorici au propus ideea că Stoker ar fi avut o relaţie de amiciţie cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), şi este posibil ca acesta să îi fi dat informaţii despre Vlad Ţepeş. Mai mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing îl menţionează pe prietenul său Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoştinţelor sale despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reţinut şi faptul că aceasta pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) şi mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, menţiuni istorice şi experienţe personale pentru a realiza un personaj complex. Pe de altă parte, merită menţionat faptul că detractorii politici principali ai lui Vlad - în general saşii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputaţia voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon şi diavol, şi porecla Drăculea dată lui Vlad al II-lea ar putea să explice de ce Vlad al III-lea Ţepeş a fost asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al Ordinului Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-şi crea personajul demonic, era îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roşie - ce era purtată doar vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideia să asociaze acestei legende europene un animal sud-american: liliacul hematofag zis Vampir (Desmodus rotundus).



Bibliografie

    * Denis Buican - Dracula şi avatarurile sale, Bucuresti, Scripta, 1993.
    * Denis Buican- Metamorfozele lui Dracula, Bucuresti, Scripta, 1996.
    * Neagu Djuvara -De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Editura Humanitas, ISBN 973-50-0438-0
    * Florin Andreescu - România - Vlad Ţepeş - Dracula, Editura Ad Libri
    * Ileana Toma - Singurătatea lui Vlad Ţepeş, Editura Didactică şi Pedagogică, 2001.
    * Florin Şperlea - De la Vlad Ţepeş la Ceauşescu, Editura Corint, 2001.
    * Emil Stoian - Vlad Ţepeş - mit şi realitate istorică, Editura Albatros
    * Radu Florescu - The Life and Times of the Historical Dracula, curs de istorie, 1988, Boston College
    * Radu Florescu şi Raymond T. McNally - Dracula - Prince of Many Faces; His life and His Times, Back Bay Books, Little, Brown and Company, New York / Boston, ISBN 0-316-28655-9 (cartonată) şi ISBN 0-316-28656-7 (copertă normală)


Legături externe

    * Despre Vlad Ţepeş
    * Monede atribuite lui Vlad Ţepeş
    * Două portrete ale lui Vlad Ţepeş Alte portrete ale lui Vlad Ţepeş
    * Despre Katharina, iubirea lui Ţepeş din Braşov [1] [2]
    * Ecranizări despre Vlad Ţepeş sau Dracula

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Dannna

27.01.2016

Vlad Tepes

Datele biografice despre nastere si moarte exacte se cunosc sau nu in cazul lui Vlad Tepes ?

Olesica

18.01.2012

De-am avea si acum la conducere un Vlad Tepes

varsator96

26.07.2009

Într-adevăr Vlad Ţepeş are o figură legendară evident că e puţin abătută de la realitate.Metoda de pedepsire şi tortură nu era folosită prima dată doar de domnul Ţării Româneşti Vlaad Ţepeş,ci cu regularitate şi de predecesorii săi,iar legendele despre monstruozitatea acestei personalităţi au fost zămisluite de către boierii care au fost asupriţi de către Ţepeş,iar mai tîrziu de către irlandezul Bram Stoker care a redescoperit cu multe secole mai tîrziu aceste legende.
Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Basarabiei din cartea lui Charles Upson Clark, 1927
Harta Basarabiei din cartea lui Charles Upson Clark, 1927
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md